Parcările publice din Râșnov vor fi modernizate printr-un sistem digital

Parcările publice din Râșnov vor fi modernizate printr-un sistem digital

Primăria Orașului Râșnov anunță implementarea unui proiect de modernizare a parcărilor publice, prin introducerea unui sistem digital inteligent de gestionare, aflat în prezent în etapa de evaluare a ofertelor depuse.

Investiția, în valoare de peste 2,2 milioane de lei, va aduce soluții moderne pentru administrarea parcărilor, precum bariere automate, sisteme inteligente de plată și camere video cu recunoaștere a numerelor de înmatriculare.

Cea mai mare parte a proiectului vizează zona Valea Cetății, unde vor fi amenajate 601 locuri de parcare, inclusiv locuri destinate persoanelor cu dizabilități. De asemenea, vor fi create spații dedicate pentru autocare, microbuze, motociclete și biciclete.

Proiectul prevede realizarea unei platforme asfaltate moderne, cu acces organizat eficient, precum și montarea a 11 bariere, cu intrări și ieșiri separate pentru autoturisme și acces distinct pentru vehiculele de transport.

Prin această investiție, administrația locală urmărește fluidizarea traficului, simplificarea modului de plată a parcării și creșterea gradului de siguranță în zonele intens circulate din oraș.

Contact Inchide