Primăria orașului Râșnov a finalizat toate procedurile de achiziție din cadrul proiectului de dotare cu mobilier și echipamente a unităților de învățământ din oraș, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a investiției depășește 6,1 milioane de lei.
Proiectul a fost preluat în luna octombrie 2024, în faza de lansare a licitației, și a fost implementat pe parcursul ultimului an și cinci luni, implicând un proces complex, cu numeroase proceduri tehnice, verificări riguroase și un volum administrativ semnificativ. În special în cazul echipamentelor digitale, competiția între ofertanți a fost una ridicată, fiecare detaliu fiind atent analizat.
În prezent, toate contractele sunt semnate, livrările au început, iar primele echipamente au ajuns deja în unitățile de învățământ din Râșnov. Urmează etapa de dotare completă, care va include atât tehnologie modernă, cât și mobilier nou pentru toate școlile din oraș.
Primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu, a subliniat faptul că rezultatul acestui demers este unul corect, complet și realizat fără compromisuri, evidențiind totodată contribuția esențială a echipei implicate în implementarea proiectului.
Un rol important în derularea acestui proces l-au avut specialiștii din cadrul administrației locale, care au gestionat cu profesionalism fiecare etapă, asigurând respectarea tuturor cerințelor și standardelor impuse de finanțare.
Prin această investiție, administrația locală își reafirmă angajamentul pentru modernizarea infrastructurii educaționale și pentru crearea unor condiții optime de învățare pentru elevii din Râșnov.


