Elita mondială a săriturilor cu schiurile revine la Râșnov

Elita mondială a săriturilor cu schiurile revine la Râșnov

Râșnovul devine în acest weekend centrul mondial al săriturilor cu schiurile, găzduind o etapă spectaculoasă din FIS Grand Prix Ski Jumping. Evenimentul va avea loc la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile de pe Valea Cărbunării, una dintre cele mai moderne facilități de acest tip din Europa de Est.

Potrivit organizatorilor, competiția reunește 87 de sportivi din 19 țări, dintre care 38 de sportive și 49 de sportivi. Etapa de la Râșnov este a treia din cadrul prestigiosului FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, după cele desfășurate la Courchevel (Franța) și Wisla (Polonia).

Competiția de la Râșnov are o miză uriașă, întrucât rezultatele obținute vor conta în mod direct pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă Milano – Cortina 2026.

Conferință de presă înainte de start

Înaintea începerii competiției, a avut loc o conferință de presă oficială, în cadrul căreia au fost prezentate detaliile organizatorice și programul evenimentului. Reprezentanții Federației Române de Schi – Biatlon și ai autorităților locale au subliniat importanța etapelor de la Râșnov în calendarul internațional al acestui sport.

Organizatori și parteneri

Etapa de la Râșnov este organizată de Federația Română de Schi – Biatlon, în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov, și beneficiază de sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Agenției Naționale pentru Sport și Consiliului Județean Brașov.

Intrarea este liberă

Publicul este așteptat în număr cât mai mare să își susțină favoriții. Accesul la competiție este gratuit, oferind tuturor iubitorilor de sport șansa de a urmări pe viu spectacolul săriturilor cu schiurile.

Contact Inchide