Centrul de Zi pentru Copii și Părinți din Râșnov, finalizat și pregătit pentru deschidere

Centrul de Zi pentru Copii și Părinți din Râșnov, finalizat și pregătit pentru deschidere

Centrul de Zi de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii din Râșnov a fost finalizat și urmează să devină funcțional în perioada următoare, marcând un pas important în dezvoltarea serviciilor sociale din oraș.

Proiectul a fost realizat etapizat, pe parcursul mai multor ani, în urma unui parteneriat între Primăria Orașului Râșnov și organizația Hope and Homes for Children România. În anul 2023, Consiliul Local Râșnov a aprobat încheierea acordului de asociere, iar în decembrie 2024 a fost emisă autorizația de construire.

Administrația locală a contribuit direct la implementarea proiectului, prin punerea la dispoziție a terenului, asigurarea utilităților necesare și integrarea centrului în sistemul local de asistență socială.

Zilele trecute primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu, a fost prezent la centrul nou construit, la invitația partenerilor, pentru a discuta etapele finale înainte de deschiderea oficială și pentru a cunoaște echipa implicată în proiect. Vizita a avut loc în contextul activităților de voluntariat desfășurate împreună cu toți cei implicați.

Centrul va oferi servicii educaționale, sociale și medicale pentru copiii și familiile aflate în situații vulnerabile, contribuind la prevenirea abandonului școlar și familial.

În paralel, administrația locală continuă investițiile în zona respectivă, prin extinderea iluminatului public, amenajarea unui loc de joacă modern pentru copii, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, precum și modernizarea străzilor de pământ.

Reprezentanții Primăriei Râșnov subliniază importanța parteneriatelor public-private în dezvoltarea comunității, acestea contribuind la implementarea unor proiecte cu impact direct asupra cetățenilor.

Contact Inchide