Situl arheologic de la Râşnov se află situat pe o terasă mijlocie a râului Bârsa, la cca. 4 km NV de oraşul Râşnov, la hotarul cu comuna Vulcan. Suprafaţă castrului, inclusiv zona şanţurilor, însumează 2 ha.

Semnalarea şi descrierea relativ precisă a unei fortificaţii romane la Râşnov a fost făcută încă din 1856 de catre M. J. Ackner. Primele cercetări sistematice au fost efectuate de către M. Macrea în anul 1939.

Datorită unei inscripţii din timpul împăratului Alexander Severus (222-235 d. Hr.) a fost identificată unitatea militară dislocată aici şi numele castrului roman: Cumidava.

Castrul se pare că a preluat numele de la o aşezare, amintită apoi între "oraşele strălucite ale Daciei" de către geograful Claudius Ptolemeu din Alexandria Egiptului.

Săpăturile arheologice au scos la iveală o mare diversitate de materiale romane provenite din centrele italice, dar şi o mare cantitate de ceramică aparţinând dacilor. Prezenţa pieselor de origine dacică demonstrează că în sau foarte aproape de castru locuiau daci, din rândul cărora se pare că erau recrutaţi şi soldaţi pentru armata romană.

Prezenţa masivă a cenuşii sugerează că dezafectarea fortăreţei a avut loc în urma unui incendiu puternic.

În Râşnov se află cea mai veche biserică ortodoxă din sud-estul Transilvaniei: biserica ortodoxă românească cu hramul "Sfântul Nicolae".

Monumentul a fost ridicat în mai multe etape. În urma cercetărilor efectuate în anul 1995 s-a ajuns la concluzia că această construcţie a fost ridicată în sec al XIII-lea. Acestei faze arhitecturale îi aparţin altarul şi nava mică.

În anul 1384, an inscripţionat şi pe spatele tâmplei bisericii (în altar), refacerea lăcaşului beneficiază de sprijinul domnitorului Ţării Româneşti, Radu I. Biserica a fost alungită şi lărgită. De acum se pare că provine amprenta gotică din arhitectura bisericii râşnovene.

În 1773 biserica a fost mărită prin contribuţia negustorilor braşoveni Ioniţă şi Radu Boghici. Forma actuală datează din deceniul trei al secolului al XIX-lea. Pictura interioară de factură bizantină se pare că a fost realizată în secolul al XVI-lea.

De-a lungul secolelor, biserica a primit numeroase donaţii de la domnitori şi boieri din Ţara Românească.

În anul 1394 documentele îl amintesc pe Ştefan, pleban al bisercii Sf. Mathias din Râşnov şi Decan al Braşovului. Însă singura biserică a comunităţii creştine a saşilor râşnoveni, păstrată până în prezent, datează de la începutul secolului al XIV-lea. Biserica catolică purta hramul Sfintei Fecioare Maria şi după Reformă a devenit lăcaşul de rugăciune al saşilor evanghelici.

Odată cu Reforma religioasă saşii au văruit frescele bisericii. Însă pe partea de nord a corului bisericii a fost descoperită vechea pictură, datată la anul 1500.

În anul 1682, în biserica evanghelică a fost montat un altar nou. În anul 1781 a fost înlocuită orga veche de 113 ani cu o orgă realizată de silezianul Johann Frill.

După incendiile din 1587, 1623 şi 1718 lăcaşul de cult a fost mult deteriorat. Înfăţişarea actuală a bisericii evanghelice datează din perioada 1774-1775, când s-a ridicat un nou acoperiş şi au fost înălţate zidurile bisericii.

Deoarece în incendiul din 1718 cele trei clopote s-au topit, în 1720 se toarnă un clopot nou. După 200 de ani, la încheierea primului război mondial, au fost cumpărate din Apold două clopote mari, sfinţite în 1927.

Cutremurul din 26 octombrie 1802 a provocat distrugeri mari bisericii evanghelice şi turnului acesteia. Turnul reconstruit până în 1804 avea o înălţime de 13 metri şi era prevăzut în vârf cu un glob aurit şi o stea.

Pe Dealul Cetăţii, cercetările arheologice au demonstrat existenţa unor elemente de fortificaţie preistorice si dacice. Cetatea medievală din Rasnov se presupune că a fost construită în perioada 1211–1225, cât a durat stăpânirea cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei. Deşi nu există nici o dovada in acest sens, materialele arheologice pledeaza pentru functionarea fortificatiilor cel putin din secolul al XIV-lea. Mai mult, in anul 1335, în timpul unei invazii a tătarilor care a pustiit Tara Barsei, se pare ca fortificaţia a salvat vieţile locuitorilor refugiaţi între zidurile sale.

Pozitionata pe o culme stancoasa, deasupra partii de rasarit a orasului actual, cetatea a fost formata initial dintr-o incinta larga, care a cuprins de la inceput "Cetatea de jos" de mai tarziu. Legate de aceasta incinta sunt si cele mai vechi turnuri: Turnul Armelor (pe latura de sud) si Turnul Bathory (latura de est).

Atât în timpul catastrofelor naturale, cât şi a invaziilor militare, cetatea a reprezentat şansa supravieţuirii comunitatii rasnovene. Ea a fost mai mult decat o cetate de refugiu, a fost o "a doua vatră a Râşnovului". Obligati sa ramana aici zeci de ani, rasnovenii au transformat fortificatia intr-o locuinta.

Cetatea a fost intregita arhitectonic de comunitatea rasnoveana pana in secolul al XVIII-lea, cand securizarea graniţelor sudice ale Transilvaniei, a permis atât o dezvoltare economică neîntreruptă a târgului, cât şi, prin diminuarea pericolului invaziilor militare, o scădere a interesului comunităţii râşnovene pentru întreţinerea cetăţii medievale. Mai mult, în 1802 un cutremur a distrus o parte din turnuri şi a grăbit transformarea cetăţii părăsite într-o ruină. În cetate era ţinut doar un singur paznic care trebuia să anunţe prin bătăi de clopot izbucnirea incendiilor.

În 1937, după o vizită în cetatea Râşnovului, scriitorul brasovean Octav Şuluţiu lăsa posterităţii o frumoasă descriere dar şi un înţelept îndemn: "Ar fi păcat să se distrugă această mărturie istorică. O reconstituire a ei s-ar impune. Dar nu o renovare care să o falsifice, să introducă elemente noi. Să se întărească tot ce există şi atâta".

Întârziată de război şi de anii tulburi ai instaurării regimului comunist, restaurarea cetăţii Râşnov s-a desfăşurat abia în perioada 1955-56. Apoi Cetatea Râşnovului a intrat în istoria cinematografiei româneşti mai ales ca decorul preferat de regizorul Sergiu Nicolaescu pentru filmele sale istorice Dacii (1966) şi Nemuritorii (1974). În 1967, la Râşnov este realizat filmul Columna, o coproducţie româno-germano-italiană regizată de Mircea Drăgan, nominalizata anul următor la "Globul de aur" şi la "Oscar" pentru cel mai bun film străin.

Stupefiant, insa la inceputul mileniului III, a avut loc cel mai dramatic episod al istoriei contemporane a Cetatii Rasnov. România a pierdut în cativa ani secole de istorie. In perioda 2000 – 2007, monumentul de importanta nationala a fost agresat de intervenţiile ilegale ale fostului "chiriaş" al cetăţii, SC Drumuri Publicitare SRL/Alberto Drera (au fost distruse iremediabil capelele cetatii, in gradina cetatii situl dacic si cel medieval a fost nivelat cu excavatorul etc.).

In prezent, datorita eforturilor comunitatii rasnovene, Cetatea Râşnov va fi redată ISTORIEI.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea populaţia românească a devenit majoritară în Râşnov. Datorită creşterii numărului credincioşilor era necesară o biserică mult mai spaţioasă decât biserica medievală.

Biserica nouă poartă deasemenea hramul "Sf. Nicolae" şi a fost zidită în perioada 1875-1878, după planurile inginerului Gertner de către meşterul Andrei Weber, prin contribuţia poporului român râşnovean şi prin donaţiile primite de la sud de Carpaţi.

În iarna anului 1885, pictorul braşovean Mişu Pop, reprezentant important al academismului românesc, a pictat tâmpla iconostasului de lemn.

La 1 septembrie 1886 biserica a fost sfinţită de mitropolitul Miron Romanul.

Biserica a fost pictată după terminarea primului război mondial. Lucrarea aparţine lui Capadaev şi s-a încheiat în 1929. Afectată de cutremurul din 1977, pictura a fost restaurată în iarna anului 1983-1984.